Mentalități

Recent, am dat pe Facebook de poza de deasupra (sursă: Razvan Florin Dumitru), share-uită de o pagină, „Călător prin România”. Inițial, nu i-am dat niciun fel de atenție, fiindcă pe internet se perindă mii de astfel de poze. Problema mare de tot din poză este că, într-un autobuz aglomerat, probabil la o oră de vârf, două fete stau jos, în timp ce două doamne de vârsta a treia stau in picioare. And now, it’s showtime.

Citind comentariile mi-a venit ideea să scriu un mic articol pe-aici, după ceva timp în care nu am mai postat nimic. Sunt conștient că o să am ambele tipuri de reacții la postare și mi le asum total. De aceea, voi fi imparțial. (Mențiune: formulările le aparțin autorilor, nu mie.) În comentariile acelei postări, unii le acuză pe cele două „curve proaste” că își permit să stea jos cu ochii în telefoane, în timp ce doamnele în vârstă sunt în picioare. Eu, personal, cedez locul în autobuz din respect și pentru că așa am fost învățat din copilărie și nu am o problemă cu asta. Dar o fac eu, o fac pentru o bătrânică ce e clar că a trecut prin multe, care se vede că e slăbită de vreme… În schimb, cum au observat mulți, există pe multe linii, mai ales cele care ajung în centrul Bucureștiului, acele doamne, să le spunem cochete, aranjate, machiate ca la 20 de ani, pe tocuri de diverse înălțimi, care te privesc cu cea mai mare superioritate și parcă-ți zic din privire: „bă, nesimțitule/o, eu am o vârstă, nu ți-e așa puțin rușine să stai jos și eu în picioare?” Ei bine, genul ăsta de doamne umblă doar la ore foarte aglomerate, fac promenadă (poate-s rău, dar, madamme, ai 60+, ieși la agățat, sau cine Doamne iartă-mă să mai întoarcă după dumneata capul în sensul pe care ți-l dorești? Atenție, există și doamne trecute de prima tinerețe, chiar și de-a doua, care au machiaje discrete și care se vede că-și doresc doar să arate bine când ies – eu vorbesc de cele exagerate. Pentru genul ăsta de persoane, care te fixează cu privirea ca și cum ai fi omorât pe cineva, doar să le lași să stea jos, eu mă gândesc de două ori dacă să-mi cedez locul. Deocamdată am terminat cursurile la facultate (3 ani, ce să faci) și nu lucrez, dar sunt destui de vârsta mea care lucrează, merg la facultate și abia așteaptă și ei să stea jos și să se odihnească până acasă. E rău că dacă ei PLĂTESC biletul de RATB vor și un loc pe care să stea, dacă-l ocupă primii? Pensionarii din București circulă gratis cu RATB-ul și, de multe ori, din pură plictiseală. Nu am nimic cu dumnealor, dar evitați orele de vârf și, eventual, rămâneți 3-4 minute (intervalul de circulație) jos, până vine alt autobuz…

De ce „mentalități”? Pentru că în comentariile alea vezi toate tipurile de conaționali. Cei de vârsta mea, care cred și fac fix ce am zis eu mai sus, persoanele middle-aged care fie susțin tinerii, fie sunt total împotriva lor, îi fac curve, nesimțiți, needucați, „nu ți-e mă rușine? că poa’ să fie bunică-ta aia! așa faci și cu ea?” și alte d-astea. Doar o femeie, în jur de 60 de ani, a spus „lăsați tinerii în pace! ei sunt viitorul, ei vor face ceva!”. Îmi aduc aminte de momentul în care Mircea Badea s-a legat de gratuitatea pentru CFR pentru studenți (necerută de nimeni, oferită de mustăciosul teleormănean, care a dus la multe alte probleme) și o tanti de aproximativ 50 de ani începuse să-și dea aiurea cu părerea, ceva gen „ce fac mă proștii ăștia de studenți? nici numele nu știu să și-l scrie bine, se duc degeaba la facultate, fac, dreg”. ‘Ai zi să mori tu? I-am răspuns fix așa: „tanti, că nu prea pot să zic doamnă, noi învățăm, lucrăm și plătim și taxe ca angajați, și o să lucrăm să putem să acoperim fondurile de pensii pe care le veți lua voi” Și deși mulți o să nege, așa e. Din moment ce se tot măresc vârstele de pensionare, o să ajungem să contribuim nu știu câți ani la pensii și să nu ni le mai luăm pe ale noastre…

În fine, concluzia e că persoanele în vârstă nu ar trebui să se aștepte să ia totul de-a gata. De acord, ați muncit toată viața, ați pus economia pe picioare. Lăsați-ne să o continuăm noi, că tot au distrus-o „băieții deștepți” din anii ’90. Plătim și pensiile, nem problem. Dar, din ce am învățat eu de la părinții mei, respectul, ca să fie respect, trebuie să fie reciproc. Păcat că nu e.

 

Las aici și un link (click) cu postarea, pentru cine e interesat să vadă. Și să-mi dea dreptate sau să mă înjure, după caz. O zi bună.